Așa cum a promis conducerea, Rapid mai transferă un jucător în dorința de a se lupta la titlu în acest sezon.
Daniel Niculae, președintele clubului Rapid București, a anunțat în urmă cu două zile că în această săptămână se va alătura lotului cel puțin încă un jucător.
Xian Emmers, mijlocaș ofensiv belgian în vârstă de 23 de ani, ar urma să ajungă în Giulești, informează Digi Sport.
Fotbalistul ar putea semna cu Rapid chiar în ultima zi de mercato în Superliga, 5 septembrie.
Cu o cotă de piață de 600 de mii de euro, potrivit Transfermarkt, Xian Emmers activează în prezent la Roda, echipă din liga a doua olandeză, cu care mai are contract până în vara anului viitor.
Acesta și-a făcut junioratul la Genk și, ulterior, la Inter, iar din vara anului 2018 a tot fost împrumutat la Cremonese, Waasland-Beveren și Almere City.
În vara anului trecut, Xian Emmers s-a despărțit de Inter și a ajuns, din postura de jucător liber de contract, la Roda.
De asemenea, fotbalistul a evoluat pentru naționalele U16, U17, U18 și U19 ale Belgiei.
„Cu siguranță vor mai veni jucători. Cel puțin un fotbalist o să mai aducem până săptămâna viitoare. Jucătorul care o să vină o să fie unul ofensiv. Cu siguranță unul va veni, s-ar putea să fie doi sau trei. Nu pot să zic de unde vine, intern sau extern. Nu vreau să creez anumite polemici. O să vedeți săptămâna viitoare” – Daniel Niculae, președinte Rapid, în urmă cu două zile
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER